Cap. 4
47. Şi pe Menelau, capul a toată răutatea, l-a scos nevinovat; iar pe nenorociţii aceia, care măcar şi la Sciţi,
de şi-ar fi spus pricina, s-ar fi slobozit nevinovaţi, pe aceştia i-a ju
decat spre
moarte.
48. Drept aceea,
degrabă, nedreaptă
moarte au suferit cei care purtaseră cuvânt pentru cetate şi pentru popor şi pentru sfintele vase.
Cap. 6
19. Iar el mai vârtos primind
moartea cea
de cinste,
decât viaţa cea
de urâciune,
de bună voie s-a dus la munci,
20. Scuipând carnea din gura lui şi apropiindu-se
de moarte, aşa cum se cuvine a se apropia cei care îndrăznesc a se apăra
de cele ce nu se cuvine să le mănânce, oricare ar fi dragostea vieţii.
22. Ca, făcând aceasta, să scape
de moarte şi, pentru prietenia veche cu ei, va afla milă.
23. Iar el gând bun luând şi vrednic fiind
de vârstă şi
de adâncile bătrâneţi, şi
de cinstitele cărunteţi, care şi le agonisise şi
de creşterea cea foarte bună din pruncie şi mai vârtos
de cea sfântă şi
de rânduiala legii, pusă
de Dumnezeu, îndată a răspuns, zicând să-l trimită curând la
moarte.
30. Şi când era să moară
de bătăi, suspinând, a zis: "Domnului, Celui care are sfânta ştiinţă, arătat este că putând eu să scap
de moarte, grele dureri rabd cu trupul, bătut fiind; iar cu sufletul bucuros pentru frica Lui pătimesc toate acestea".
31. Şi într-acest chip a murit acesta, şi nu numai tinerilor, ci şi întregului popor,
moartea sa lăsând o pildă
de vitejie şi pomenire
de faptă bună.
Cap. 9
28. Astfel ucigătorul acela
de oameni şi hulitorul a pătimit, foarte rele chinuri, şi aşa cum el altora a făcut, cu ticăloasă
moarte, în ţară străină şi în loc muntos, şi-a sfârşit viaţa.
Cap. 13
7. Cu această
moarte s-a întâmplat a muri nelegiuitul Menelau, neînvrednicindu-se nici
de înmormântare.
14.
Deci, încredinţându-se purtării
de grijă a Celui care a făcut lumea şi în
demnând pe cei care erau cu el ca bărbăteşte să se nevoiască până la
moarte pentru legi, pentru templul Domnului, pentru cetate, pentru patrie şi pentru datină, şi-a pus tabăra împrejurul Mo
deinului.